|
Înscrierile pentru participarea candidaţilor la concursurile de admitere în Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” Bucureşti a Serviciului Român de Informaţii (pentru locurile M.A.I.) şi la Instituţiile de Învăţământ Superior ale Ministerului Apărării Naţionale (pentru locurile M.A.I.), inclusiv pentru a doua opţiune la şcolile postliceale ale M.A.I. sau M.Ap.N., se vor efectua în perioada 19.04 - 31.05.2010.
Candidaţii care doresc participarea doar la concursul de admitere la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre “Basarab I ” Piteşti a Ministerului Apărării Naţionale (pentru locurile M.A.I.) se vor înscrie în perioada 19.04 -31.05.2010.
Candidaţii care doresc participarea doar la concursul de admitere la Şcolile de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina sau “Septimiu Mureşan” Cluj – Napoca se vor înscrie în perioada 03.05 - 30.06.2010.
Programul de prezentare a candidaţilor la I.P.J. Argeş pentru verificarea actelor de identitate şi eliberarea de către Serviciul Resurse Umane a trimiterilor către Centrul Medical Judeţean Argeş al M.A.I. în vederea examinării medicale,
în funcţie de locul de domiciliu (reşedinţă):
ZILNIC
- Între orele 09.00 - 11.00 pentru înscrieri, respectiv pentru deschiderea fişei medicale şi între orele 13.30 – 15.00 pentru încheierea fişei medicale şi predarea dosarelor cu toate actele necesare.
Luni şi Miercuri pentru municipiul Piteşti şi comunele arondate, municipiul Câmpulung şi comunele arondate - (interior 20112 sau 20114);
Marţi pentru oraşul Costeşti şi comunele arondate, oraşul Mioveni şi comunele arondate - (interior 20114);
Joi pentru municipiul Curtea de Argeş şi comunelearondate - (interior 20114);
Vineri pentru oraşul Ştefăneşti şi oraşul Topoloveni şi comunele arondate - (interior 20113).
ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSULUI LA ACADEMIA DE POLIŢIE "Alexandru Ioan Cuza" - Facultatea de Poliţie
Bucureşti, Aleea Privighetorilor nr. 1, sector 1.
Prezentarea candidaţilor pentru Facultatea de Poliţie, specialitatea Poliţie, curs de zi, sesiunea 2010, în vederea înscrierii se va face numai în ziua de duminică 18.07.2010, între orele 08:00 - 13:00, având asupra lor următoarele:
- - actul de identitate (în original)
- - foaia matricolă a studiilor liceale (copie legalizată)
- - diploma de bacalaureat (copie legalizată) - pentru candidaţii care au absolvit liceul înainte de 2010 sau adeverinţa în original, eliberată de liceu, pentru absolvenţii promoţiei 2010, în care se menţionează media generală şi notele obţinute la examenul de bacalaureat
- - contravaloarea taxei de participare la concurs (223 lei), la care se pot adăuga costuri suplimentare pentru examenele medicale de specialitate (bărbaţi 67 lei, femei 82 lei)
- Înscrierea candidaţilor şi eliberarea legitimaţiei de concurs este condiţionată de prezentarea acestor documente.
Pentru alte amănunte organizatorice vă recomandăm să accesaţi site-ul www.academiadepolitie.ro
Pentru relaţii suplimentare, candidaţii se pot adresa la Serviciul Resurse Umane, telefon: 0248/607.000, la interioarele susmenţionate.
Puteti găsi toate detaliile despre admiterea in structurile M.A.I. si S.R.I. descărcând prezentarea alăturată.
Click pe imagine pentru descarcare!
FORMULARE NECESARE PENTRU:
ACADEMIA DE POLITIE
ACADEMIA FORTELOR TERESTRE SIBIU
ACADEMIA NATIONALA DE INFORMATII
ACADEMIA TEHNICA MILITARA
INSTITUTUL MEDICO MILITAR
SCOALA DE MAISTRI MILITARI BASARAB I
SCOLILE DE AGENTI DE POLITIE
|