|
A N U N Ţ
În atenţia candidaţilor care îndeplinesc cumulativ condiţiile şi criteriile specifice de participare la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv Şcolile de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşean” Cluj – Napoca
în conformitate cu prevederile Legii nr. 360 din 06.06.2002 privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului M.A.I. nr.665/28.11.2008, privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor:
(1) Concursul de admitere la şcolile de agenţi de poliţie din subordinea Inspectoratului General ale Poliţiei Române se organizează şi se desfăşoară în perioada 20.08–02.09.2011, conform graficului stabilit de către instituţiile de învăţământ.
(2) Candidaţii se vor prezenta în perioada 20–21.08.2011, între orele 08.00 – 16.00, la sediul şcolilor de agenţi de poliţie pentru care au optat, în vederea înscrierii şi achitării taxei de participare la concurs, în cuantumul stabilit conform competenţelor şi al eliberării legitimaţiei de concurs.
(3) La prezentarea pentru înscrierea la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ, candidaţii vor avea asupra lor cartea de identitate în original, diploma de bacalaureat în original şi copie legalizată (pentru candidaţii din seriile anterioare) sau adeverinţă eliberată de liceu (numai pentru absolvenţii promoţiei 2011) în care se menţionează media generală de la bacalaureat şi mediile obţinute în anii de liceu, foaia matricolă a studiilor liceale în original şi în copie legalizată, contravaloarea taxei de înscriere, respectiv documentele doveditoare pentru exceptarea de la plata taxei de înscriere (conform prevederilor metodologiilor de admitere)
(4) Persoanele exceptate de plata taxei la concursurilor de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal din Ministerul Administraţiei şi Internelor sunt următoarele:
a) orfani de ambii părinţi;
b) provin din casele de copii sau din plasament familial;
c) copii ai eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989;
d) răniţi în lupta pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989;
e) cei cu venituri nete lunare pe membru de familie, calculate în luna anterioară celei în care se desfăşoară concursul de admitere, care nu depăşesc salariul minim net pe economie, calculat prin deducerea din salariul minim brut a impozitului;
(5) Candidaţii care solicită scutirea de taxă de participare la concurs trebuie să probeze cu acte că se află în una din situaţiile enumerate mai sus, la data înscrierii.
Candidaţii se pot retrage în orice etapă a desfăşurării concursului de admitere, fără a li se restitui taxa de participare la concurs.
ŞEFUL SERVICIULUI RESURSE UMANE
Comisar şef de poliţie
ORJANU MARIAN
|